Home medic Maria Monica Bejan Articole medicaleEPIDEMIOLOGIA,

EPIDEMIOLOGIA,

2010-07-01 20:56:13
Practicarea medicinei ca adevar si ideal de viata, a situat medicul in constiinta contemporanilor alaturi de cei mai vrednici de stima si veneratie membri ai comunitaţii.
Unul din obiceiurile popoarelor antice era acela de a atribui zeilor  virtuti vindecatoare. Aşa de pildă, Deceneu, care era zeul cunoaşterii , al plantelor, al moralitatii şi iniţiator în ştiinţele cerului , era si tamaduitor asumîndu-şi misiunea de a trăi pentru înălţarea neamului său printr-o viaţă morala, hărnicie, pace şi fapte bune.
In conştiinţa poporului nostru au rămas acei '' sfinţi fără de arginţi'', tămăduitori săraci şi devotaţi, cu întreaga lor fiinţă  alinării suferinţelor celor mulţi.
Studiind comunitatile primitive A.M.Hocart face aluzie la primele semne ale aparitiei medicinei preventive, sustinând ca preocuparea vindecatorului primitiv de a stabilii etiologia şi diagnosticul bolii, se rezuma la modul în care au fost respectate ritualurile. De fapt aceste ritualuri constau în nişte reguli stricte ca de exemplu interdicţia de a profana un cadavru, de a utiliza obiectele ce au apartinut acestuia, reguli ce conţin in sine nişte măsuri de prevenire a contactului cu sursele de infecţie pentru restul membrilor comunitaţii.
Procedeul aparent inuman, practicat de unele triburi, de a-l izola pe bolnav, ferindu-l de restul comunitatii, pe motivul ca acesta şi-a atras mânia zeilor s-au a spiritelor strămoşilor s-a nascut dintr-o îndelungată constatare a caracterului contagios al unor boli şi de aici măsura de evitare a contagiuni în întreaga comunitate.
Încă din secolul I î.e.n., când se practica obiceiul de tămăduire prin dans, Plutarh descrie o epidemie de dans care a izbucnit printre tinerele fete din cetatea Milet.Era perioada în care în cetate ajunseseră zvonurile despre pesta neagra. Tinerele fete erau cuprinse de un dans înverşunat , unele dintre ele sfărşind prin a se sinucide. Remediile terapeutice utilizate atunci erau la fel de bizare ca şi bizara izbucnire în dans.
Hipocrate, ''parintele medicinei'', cea mai profundă şi creatoare minte şi gîndire medicala din antichitate este autorul unor documente istorice de o deosebita valoare în acest sens, care atesta existenta epidemiologiei ca ştiinţă despre patologia de masa. Tratatele lui Hipocrate (460-377 î.e.n), cele 7 carti "Despre epidemii" si "Despre aeri, apa si locuri", sunt influenţate de experienţa trecutului în lupta cu epidemiile.Conditionand sanatatea si boala de structurile naturale şi sociale ale ecosistemului, şcoala hipocratica a deschis calea cunoaşterii cauzelor si mecanismelor producerii bolilor care sunt privite, în această epoca, ca rezultat al dezechilibrelor mediului intern ca urmare a unor anumite relaţii ale omului cu mediul său natural şi social.
Se pare ca Hipocrate a cunoscut şi medicina egipteană, cunostinţe ce le-a acumulat când la 16 ani s-a indreptat catre Egipt pentru  a-si desăvârşi învăţătura. El a dezvoltat ideea "foii de observaţie clinica a bolnavului", una din inestimabilele moşteniri pe care le-a lăsat ştiinţei medicale. Este primul care a asezat urechea pe corpul bolnavului pentru a asculta sunete ajutătoare diagnosticării bolii.Semiologia hipocratică are o valoare inestimabilă.
Scoala medicala pe care a întemeiat-o Hipocrate, dupa intoarcerea in Grecia, se bazează pe o strânsă legatură cu practica clinica şi un bogat arsenal terapeutic. El studiază omul în mediul care trăieşte. Gândirea materialista medicală are origini în conceptiile sale. În lucrarea "Despre regim", spune că…"este bine sa te rogi, dar este şi mai bine să intervii activ tu insuti ca medic".
De remarcat şi importanţa pe care medicul Hipocratic o acorda vindecării naturale a bolii, adică, medicul este doar un ajutor al factorilor naturali care actionează în sensul vindecării.  
În lucrarea sa " Despre aer, ape şi locuri", analizează rolul climei asupra stării de sănătate.Epoca hipocratica a însemnat deja un pas major spre abordarea ştiinţifică a conceptului de sanatate şi de boală,conceptul de prevenţie apărând deja.
 
Epidemiologia s-a nascut din necesitatea studiului epidemiilor.
Notiunea "epidemie" inseamna nu altceva decat manifestari morbide de masa . In acest sens se vorbeste despre epidemii de variola, pesta, malarie, scorbut, pelagra etc., care de obicei, aveau raspandire larga printre oameni si care se caracterizau prin morbiditate si letalitate inalta.
Deoarece etiologia epidemiilor nu era cunoscuta, ele erau considerate drept fenomene ale naturii, invazii sau nenorocire asupra poporului (de la cuvintele grecesti epi -pe, peste, demos - popor).
           Functiile epidemiologului constau în diagnosticarea epidemiei ca fenomen de masa si elaborarea masurilor de insanatosire a populatiei.
            In sec.XVI-XVIII progresul de dezvoltare a epidemiologiei ca stiinta este influenţat de dezvoltarea matematicii, in special a metodei statistice de analiza a fenomenelor.
          In aceasta perioada epidemiologia trece de la observarea si descrierea fenomenelor la analiza cauzelor si legitatilor de extindere si manifestare a epidemiilor, conturandu-se tot mai mult ca o stiinta interdisciplinara, care dispune de o metodologie specifica de abordare a problemelor de sanatate la nivel populational.
            În perioada unui val pustiitor de ciumă, cu mult înainte de organizarea unor masuri împotriva acestei boli în Europa, în anul 1510, dr. Iohan Salzmann reuşeşte sa ferească de ravagiile ciumei locuitorii oraşului Sibiu, instituind un riguros sistem de izolare a cetăţii, in condiţiile in care epidemia se manifesta cu vehemenţă în zonele din jur.
         In sec. XVII-XIX, ca rezultat al migratiei populatiei, omenirea se confrunta cu numeroase boli epidemice. O extindere ampla obtine variola, pesta, gripa, tifosul exantimatic, febra tifoida, difteria, tuberculoza, etc., care au servit totodata imbold in dezvoltarea microbiologiei medicale.
           In a doua jumatate a sec. XIX, datorita lucrarilor lui Pasteur, Koch, Mecinikov, Ivanovski si al. a fost stabilit definitiv rolul microorganismelor patogene ca factor etiologic al bolilor contagioase. determinând epidemiologia ca stiinta despre legitatile procesului epidemic, indrumand-o in asa fel, pentru mai multi ani (40-50), încat fortele epidemiologice V.Beleakov, determina epidemiologia ca stiinta universala a medicinei, preocupata de studierea cauzelor, conditiilor si mecanismului de producere a morbiditatii in populatia umana si elaborarea masurilor de profilaxie a ei.
 
Supravegherea epidemiologica este in functia directa a serviciului de medicina preventiva, iar obiectul de supraveghere este sanatatea publica. Epidemiologul si igienistul dirijeaza sanatatea populatiei in intregime, sanatatea colectivelor de munca, de adolescenti, de copii etc. In aceasta si consta deosebirea principala intre epidemiologie si medicina clinica - obiectul de studiu al carei este bolnavl (individul). Precum de datoria clinicianului (terapeutului, infectionistului etc.) este de a constata diagnosticul bolii si de a trata bolnavul, datoria epidemiologului si igienistului este de a diagnostica patologia populatiei si de a lua masuri de insanatosire a ei.
 
Aşa numita "ştiinţă esentiala a sănătăţii publice", epidemiologia, este studiul distribuţiei şi determinanţilor starilor sau evenimentelor legate de sanatate, la nivelul unei anumite populatii precum si aplicarea rezultatelor la controlul problemelor de sănătate. Epidemiologul foloseste metode stiinţifice de epidemiologie descriptive si analitica pentru a diagnostica sănătatea unui grup populaţional. La fel cu medicul clinician, epidemiologul are nevoie de experienţa, simţ practic, creativitate si un complex de cunoştinţe medicale pe care le pune în slujba unei comunitati.
 
Diagnosticul sanatatii publice se bazeaza pe analiza epidemiologica retrospectiva si operativa (curenta) si in primul rand a morbiditatii in toate aspectele ei, deoarece manifestarile morbide reflecta starea sanatatii populatiei (colectivului).
In rezultatul analizei epidemiologice retrospective poate fi dezvaluita esenta patologiei in intregime sau al procesului epidemic, daca ne referim la bolile contagioase si serveste drept strategie in supravegherea sanitaro-epidemiologica a sanatatii publice.
In rezultatul analizei epidemiologice curente pot fi diagnosticate starile premorbide, a sanatatii publice, in scopul reactionarii rapide prin masuri de profilaxie, insculiv curative, pentru a preveni operativ manifestarile morbide in masa.
O sarcina importanta a supravegherii epidemiologice este studierea, depistarea si supravegherea factorilor ce determina sanatatea publica la diverse forme nozologice in parte, deoarece caracterul evolutiei morbiditatii, starea sanatatii publice, este in functie directa de factorii endogeni si exogeni (naturali si sociali).
Un element important al supravegherii epidemiologice este pronosticarea starilor nefavorabile in baza supravegherii permanente a evolutiei atat a starii de sanatate a populatiei, cat si a factorilor determinanti. Pronosticarea atat in timp, cat si in spatiu serveste drept strategie pentru elaborarea si efectuarea masurilor de preventie deja la stadiul preepidemic.
Epidemiologia este o stiinta esentiala in domeniul sanatatii publice, informatia epidemiologica utilizându-se in scopul promovării şi protejării sanataţii comunitaţii.Ştiinta cladita pe baze medicale de investigare a organismului uman si a factorilor de mediu prin metode clinice, paraclinice si epidemiologice, ce utilizează metode matematice, teorii ale probabilitatii şi statisticii medicale, metode de cercetare ce utilizează deductia logica şi simţul practic în scopul  emiteri unor ipoteze referitoare la aparitia şi prevenirea morbiditaţii şi mortalitaţii.
            Cu ajutorul acestor metode se  realizează actiunea de supraveghere permanenta a stării de sănătate a populatiei. În acest scop un rol important revine actiunii de depistare , inregistrare şi prelucrare a  datelor colectate despre sănătatea populaţiei, aşa numita monitorizare. Monitorizarea se efectuează planificat utilizându-se metode standardizate ce se incadrează in programele naţionale de supraveghere a sănătăţii populaţiei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, recomanda stabilirea unor indicatori  precişi în vederea unei corecte supravegheri, indicatori generali (speranta de viaţă, mortalitatea şi morbiditatea generală, starea de nutriţie, dezvoltarea fizică şi neuropsihică) şi indicatori specifici ( morbiditatea prin boli infectioase, boli cronice şi degenerative, boli profesionale, malformatii congenitale, tulburări mentale ).

Dr. Maria Monica Bejan

Medic epidemiolog
epidemiologie
Localitate: Nucet